Dezvoltare Personala, Inteligenta Emotionala
Bine-ai venit sau revenit pe site-ul meu, Hai Sus! Simte-te ca acasă și bucură-te de cele mai potrivite și mai necesare "aha"-uri pentru tine și pentru viața ta cotidiană! Nu face din autocunoaștere doar o întâmplare, ci transform-o într-un mod de viață. Ori te antrenezi zilnic, ori nu vei câștiga niciodată aurul.
Astăzi, vreau să vorbim puțin despre conflicte. Ele apar, se întăresc și se amplifică atunci când oamenii se duelează folosind drept arme hărțile lor mentale.
Este felul în care o persoană își reprezintă realitatea în gândurile, emoțiile, vorbele și faptele sale; imaginea pe care mintea o construiește despre realitate. Fizica și psihoneurologia spun că nicio minte umană nu poate vedea realitatea așa cum este ea, ci așa cum este mintea, cu toate experiențele de viață trăite și înțelese în felul în care au fost înțelese. Harta e o percepție personală asupra realității.
Fiecare consideră că harta lui e însuși teritoriul pe care l-a desenat; că harta lui e universală, că e cea mai bună ori, și mai rău, că harta lui este singura validă, reală, adevărată, de calitate. Nimeni nu ia în calcul că harta sa, oricât de bună ar fi, e una (foarte) subiectivă; adică e cea mai bună doar pentru el.
Dacă aș da eu însumi peste un astfel de articol online, citindu-l, aș striga imediat: "da, are dreptate!" Instinctiv, prima dată m-aș gândi la cum își arogă altcineva adevărul absolut, nu eu. Cu mult exercițiu, am învățat să spun "stop joc!" imediat ce pun etichete de genul. Și, îmi place sau nu-mi place, să mă întreb simplu, cu disponibilitatea de a fi sincer cu mine: "Eu când anume/ în ce situații procedez la fel? Și cum aș putea să schimb ceva?"
Sunt conștient că dacă mentalitatea mea nu se îmbunătățește în fiecare zi câte puțin, că dacă nu reușesc să-mi schimb convingerile mereu în mai bine, nu voi obține niciodată ceva ce n-am reușit să obțin până acum. Nu cărțile, nu informațiile deștepte îmi schimbă viața, ci capacitatea mea de a mă folosi de ele zi de zi, indiferent ce spun alții.
Cu toții am pierdut ceva în viață și știm că e o experiență dureroasă. Cu toții am fost, cândva, respinși și, din nou, a fost dureros. Mulți oameni transformă astfel de experiențe neplăcute în niște principii de viață extrem de limitative: "până aici! nici că mai fac vreodată asta, nici că mă mai interesează de cineva, nici că mai încerc să...", în ideea în care, conform convingerii lor, vor evita, pe viitor, orice tip asemănător de suferință. În loc să caute metode, mecanisme prin care să facă față durerii, cu speranța că aceasta se va sfârși, ei preferă să se agațe de negare și negativism, de evitare și renunțare pentru a nu mai suferi. Ghici ce! Nu e posibil. Suferința se întoarce mereu și mereu, în tot mai variate forme. Am explicat aici care sunt direcțiile minții.
Am auzit cum o mamă și-a întrebat, la un moment dat, copilul (destul de mic): "De ce crezi că învingătorii sunt aceia care au avut parte de cele mai multe eșecuri?"
Băiețelul s-a gândit puțin și a răspuns: "Pentru că își asumă mai multe riscuri și încearcă de mai multe ori." Avea dreptate. Cum de știa copilul un lucru atât de înțelept?! Îl gândise el? Nu prea. Îl auzise, îl văzuse la adulții cei mai importanți din viața lui. Modelele i-au imprimat acest "soft" mental, iar acum, copilul acționa astfel programat și urma să se lase toată viața condus de acest program. Din fericire.
Invingătorii sunt aceia care nu renunță când eșuează, când cad, când apar ziduri în fața lor. Și nici nu-și dau palme la nesfârșit atunci când greșesc. Ei se întreabă:
*Ce pot învăța din asta pentru ca data viitoare istoria să nu se repete?
*Cum fac să nu mă izolez, știind că rezultatele cele mai mari le voi avea în compania oamenilor, chiar dacă tot în compania lor există și cele mai importante riscuri?
*Ce schimb din ceea ce fac deja ca să obțin ceea ce n-am obținut încă?
În analiza tranzacțională, Eric Berne a făcut evaluarea detaliată a rolurilor psihologice pe care le joacă fiecare dintre noi: victima, persecutorul, salvatorul. Astea-s doar o parte dintre ele și niciunul dintre cele 3 enumerate nu e un rol eficient, aducător de fericire. Berne a punctat foarte bine care sunt caracteristicile relațiilor adictive dintre oameni, trasăturile situațiilor în care acționăm cu dependețe nesănătoase de ceilalți și de comportamentele lor (negative, limitative, neplăcute).
1.Se simt adesea mistuiți, acaparați, legați fără alternativă de altcineva. "Fără el/ea, nu pot trăi. Fără el/ea, eu nu am cum. Fără el/ea, e imposibil."
2.Au dificultăți în stabilirea Eului. Alții ne domină atât de puternic, încât ne vine greu să mai știm care ne sunt convingerile și valorile personale. Le preluăm și le trăim pe ale altora, fiind siguri că sunt ale noastre, deși nu ni le putem explica în mod real, detaliat. Și invers: căutăm să dominăm fără scrupule. Vorbim în numele altcuiva ca și când am ști exact ce simte și ce gândește celălalt; ne considerăm "gemeni", "suflete pereche", "doi într-unul", dar, de fapt, ne pierdem identitatea și tindem să o luăm pe-a altcuiva sau invadând-o pe a celuilalt.
3.Renunță cu greu atunci când nu ține de ei să schimbe ceva. Ploaia e ploaie și nu se oprește când vreau eu. Dar mă supăr atât de tare, încât, în mod compulsiv, intru repede pe facebook și fac ploaia de râs, o înjur, o pun la respect, ca să primesc like-uri cât mai multe, măcar unii să-mi dea neapărat dreptate. Și cine-mi dă? Cei ca mine. Și cu fiecare ploaie în parte, eu îmi voi întări credința că, mie, ploaia e cea care îmi blochează starea de bine, succesul, fericirea, nu propria minte. Că, dacă plouă, adio stare de bine.
4.Se tem de riscuri, schimbări și necunoscut. Aceste persoane caută obsesiv siguranță, confort și predictibilitate. Dar, așa cum răspundea băiețelul la întrebarea mamei despre învingători, succesul aparține celor care nu renunță atunci când trebuie să se ridice și să o ia de la capăt.
5.Experimentează o creștere individuală insuficientă. Încetează să mai citească, să caute dezvoltarea în afara zonei de confort, să investească în propria schimbare, considerând, în mod nefericit, că au învățat destul și că ceilalți sunt datori să învețe mereu în plus câte ceva. Rămân astfel captivi unei monotonii cotidiene (relații de cuplu, de serviciu, de afaceri, de prietenie), fără să caute noul pentru că, nu-i așa?, "e riscan" și "toți sunt la fel".
6.Joacă tot felul de jocuri psihologice și de putere, mascându-și adevăratul Eu. Preferă să pară ceva, să dea bine, să obțină confirmare cu orice preț, în loc să experimenteze autenticitatea, adevărul, vulnerabilitatea, capacitatea de a se expune lumii, știind că există trei variante de urmări:
#unii nici nu vor băga de seamă;
#alții vor râde, vor căuta să rănească, să lovească în persoanele autentice;
#cei care contează cu adevărat vor face același lucru - se vor deschide - și astfel se vor suda cele mai bune, mai sănătoase și mai fericite relații între oameni.
Nu-i vei găsi niciodată pe cei cu care vrei să fii dacă nu te pregătești mental să-i întâlnești și pe ceilalți.
7.Dăruiesc condiționat, mereu pentru a primi ceva în schimb. "Te iubesc așa cum mă iubești și tu. Te ajut atât cât mă ajuți. Îți dau doar atât cât îmi dai sau mi-ai dat." Totul devine un troc. Și, de cele mai multe ori, asta duce la ruperea relațiilor.
8.Încearcă să îi schimbe pe ceilalți. Într-o relație adictivă, omul nu se simte împlinit, satisfăcut și caută parteneri, prieteni, colaboratori care să-l completeze neapărat. Așa apare tendința de a-i pune pe ceilalți sub lupă, căutându-le defectele și obligându-i, șantajându-i tot timpul ("te părăsesc dacă nu..., te dau afară dacă nu...") pentru a se schimba.
9.Caută mereu soluții în afara lor.
"Dacă aș avea pe cineva care..."
"Dacă el sau ea ar avea mai mult timp, atunci..."
"După ce copiii vor crește, eu am să..."
"Doar dacă ei muncesc mai mult și sunt mai serioși, eu, directorul, voi putea conduce mai bine."
"Nu la mine e problema, ci la el/ea și nici nu o putem apuca pe drumuri separate."
"Sper că el mă vede așa cum sunt."
10.Așteaptă de la alții permanentă recunoaștere și apreciere, chiar dacă nu fac nimic pentru ceilalți. Un aspect atât de bine ilustrat de pozele selfie. "Dă-mi like, dă-mi like, nu contează că eu nu-ți ofer altceva decât poze cu mine în fiecare zi!" Asta presupune o imagine de sine foarte scăzută: nu pot fi fericit decât dacă tu vezi că exist de câte ori vreau eu.
11.Își doresc apropierea, deși se tem de ea. Orice relație adictivă (de cuplu sau nu) are la bază teama, frica: frica de a fi respins, de a fi abandonat, trădat, păcălit, folosit, teama de pierdere a controlului, teama de ce ar spune alții, frica de suferință, de pierdere... Adictivul (omul imatur emoțional) își va spune: "Decât să sufăr mai mult mai târziu, mai bine nu mă implic deloc acum." Dar suntem ființe sociale și implicarea este inevitabilă dacă vrem să fim fericiți. În caz că trăim cu acea convingere că putem face totul și singuri, hai să ne mutăm în pustiu, în munți, în Tibet, undeva departe de lume. Dacă această propunere ni se pare doar o glumă proastă, înseamnă că doar ne mințim pe noi înșine cu o credință limitativă.
Click aici ca să afli cum schimbi un tipar comportamental inficient, limitativ.
A iubi pe cineva cu adevărat nu are nicio legătură cu: "Nu pot trăi fără el/ea". A iubi sănătos și fericit presupune convingerea următoare: "Mă simt excelent și singur, în pielea mea, dar cu tine mă bucur încă și mai mult de viață; suntem o echipă." Sau, cu alte cuvinte:
Să ne străduim în fiecare zi pentru o cât mai profundă autocunoaștere. Să ne decidem propriile direcții. Să ne transformăm pe noi înșine atâ cât e nevoie pentru a putea spune: "asta-i viața pe care mi-o doresc". E grea, dar tot frumoasă rămâne!
Sunt Cătălin Stoica, trainer și coach JMT, iar dacă tu crezi că acest articol ar putea schimba în bine gândurile ori starea cuiva, dă-l mai departe, te rog. Vom fi cu toții mai buni, mai câștigați. Pentru orice ajutor în plus pe care ți l-aș putea oferi, scrie-mi pe adresa de mail: catalin@catalinstoica.org .
Hai Sus! Academia de Bine te susține!