Dezvoltare Personala
Le spun asta mereu oamenilor care-mi cer un ajutor sau o sugestie, o cale de schimbare, de dezvoltare, indiferent despre ce vorbim în viață: eu nu am răspunsul concret/ perfect pentru nimeni; nu există formulă magică; nu se transformă nimic uriaș peste noapte. Dar totul începe ACUM. Și începe din mintea TA. Știu, sună enervant, neconvingător, ai mai auzit asta de sute de ori. Și-ți zici: "Dar de ce să mă schimb eu când nu eu sunt de vină???” Sau: “Da, știu că schimbarea începe cu mine, dar nu eu sunt cel mai rău dintre toți.” Sau: “Nu din cauza mea mi se întâmplă totul. Țara, familia, angajatorul, prietenii, colegii..."
NICIODATĂ nu se va schimba ceva cât timp Tu te oprești la acest tip de gândire. E o mentalitate care creează o realitate interioară, în mintea ta, și pe care tot mintea caută să o reproducă apoi în afară cât mai fidel. Și-i reușește, vezi bine, căci se pricepe de minune să creeze o realitate fizică după modelul realității mentale și emoționale. Te determină să vezi în jur exact ceea ce-ți spui tu că e normal să vezi. Te face cel mai atent fix la acele lucruri care ori te enervează, ori te bucură. Ori te blochează, ori te susțin. Te orientează mai degrabă către probleme, probleme, probleme, scuze și vinovați... ori către soluții, acțiune, obiective și rezultate.
Trăiești printre oameni cu păreri total diferite despre realitate. De ce? Pentru că ei își spun lucruri diferite în mințile lor despre această "realitate".
E muuult mai important, în viață, ce ai și ce poti face în plus cu ce ai decât ce nu ai și ce greu îți va fi mereu pentru că tu știi deja că numai așa ți-a fost până acum.
E mult mai eficient ceea ce începe cu "vreau să, îmi place să, ar fi bine să..." decât ce începe cu "nu (mai) vreau să, nu îmi place să, nu mai încerc să..."
Ieri, în cadrul unei ședințe de coaching și mentoring ținută într-o companie din București, un angajator (care avea mari probleme cu recrutarea) îmi spunea că nu știe ce să mai facă în privința celor pe care îi aduce în firmă, că sunt prea negativiști și nu are cum să știe asta încă de la interviu. BA DA! ARE cum să știe! Punând întrebările potrivite, ascultând și observând cu atentie cum se exprimă, cum gesticulează, care este postura corporală favorită și care e atitudinea generală a celui care a venit la interviu.
Și fii puțin atent: eu, personal, NU angajez, nu selectez pe cineva, oricât de pregătit ar fi profesional, oricât de multă experiență ar avea în domeniu, oricât de inteligent ar părea. Fiindcă succesul, prosperitatea și fericirea încep cu Caracterul, cu Mentalitatea personală, cu ceea ce americanii numesc “mindset”. Am învățat de la John Maxwell, mentorul cu care eu m-am pregătit și continuu să mă pregătesc, că toate abilitățile mele de orice fel mă duc până la intrare, mă duc chiar înăutru; dar înăuntru mă ține doar caracterul, doar ceea ce sunt dispus să fac cu ceea ce știu deja.
Revin la doar câteva lucruri pe care niciun angajator sau recrutor serios, niciun om care te-ar vrea într-un proiect sau într-o colaborare, niciun om de real succes nu-și dorește să le vadă ori să le audă de la tine.
cum alege, pe ce criterii, indiferent că o face conștient sau, de multe ori, inconștient.
*La întâlnire, nu adopta o postură închisă – picioare și brațe încrucișate + bărbia în piept. Bărbia lăsată în piept denotă nesiguranță, apărare, neplăcere. Și de ce aș vrea eu, angajatorul, să iau în echipa mea pe cineva de genul ăsta?!
Dacă vei adopta o postură deschisă, cu bărbia ușor deasupra liniei orizontului, cu brațele cât mai desfăcute (nu le ține nici măcar în poală), starea ta mentală se modifică, se îmbunătățește, chiar dacă ai emoții, chiar dacă ești nesigur pe ce se va întâmpla.
*Vorbește cât mai clar, cu dicție, și să te faci auzit. Dacă intervievatorul te tot întreabă “Ce-ai spus?”, e o problemă. Vorbește cu intonație, fii Tu, fii natural, cu toate riscurile de rigoare. Când maschezi lucruri, când te gândești tot timpul la ce n-ar fi bine să spui, la cum să-l mulțumești pe recrutor cu orice preț, vei uita de tine, vei uita cum să fii tu: deschis, zâmbitor, cu idei, autentic, amuzant, prietenos. Fiindcă lucrurile astea din urmă îți vor da o stare de tot mai mare siguranță și putere personală în fața interlocutorului tău.
*Într-un interviu de angajare sau la o negociere de orice fel, evită să vorbești despre ce NU vrei, ce NU-ți place, ce NU și NU. Vorbește cu plăcere despre ce ți-ar plăcea să faci, despre ce te motivează și responsabilizează, despre unde ai vrea să ajungi, despre cum poți face tu diferența în firmă sau în proiect sau în colaborarea respectivă. Despre “NU” vorbește toată lumea și ne-am săturat deja.
Când am pus această problemă în fața angajatorului de care povesteam mai sus, el a fost brusc foarte surprins, rememorând interviuri de angajare. S-a luminat la față și a zis: “Wow! E incredibil! Așa vorbesc cei mai mulți la interviuri. Și știi ce e culmea: că mă luam după ei. Iar buna lor pregătire profesională ajungea, ulterior, să nu mai aibă aproape nicio relevanță.”
*Nu vorbi urât despre foștii tăi angajatori, despre fostele tale locuri de muncă. Pentru că angajatorul știe că, într-o bună zi, și el va putea deveni pentru tine “fostul”. Și la fel vei proceda în următoarea “stație” profesională. Am întâlnit oameni care, veniți la interviu, nu-mi vorbeau despre altceva decât despre cât de greu și de nedrept era totul la fostele locuri de muncă, despre ce oameni incorecți avusese el drept șefi sau colegi.
*Întreabă-te: “Cum pot face eu diferența în această firmă? Datorită căror abilități să mă angajeze pe mine și nu pe altcineva? CUM POT FI EU UNIC?” E vorba despre acea combinație sclipitoare de trăsături-calități-abilități personale care doar pe tine te caracterizează. Și ai cu siguranță așa ceva, crede-mă!
Cum de știu toate astea? Pentru că am angajat oameni și am vorbit mult cu recrutori și manageri de succes.
La un moment dat, am recomandat unui mare angajator pe cineva cu care vorbisem destul de mult la interviu; ajunsesem să-l “citesc” foarte bine, dincolo de ce-mi spunea el. Angajatorul a zis: “Nu cred că va face treabă bună, e prea străin de poziția pe care urmează să o ocupe. Nu are mai deloc experiență în asta.”
I-am răspuns: “Dă-i 6 luni. Dacă, după 6 luni, nu va fi la nivelul celor cu rezultate medii din echipa ta, îți restitui eu cele 6 salarii plătite către el.”
După 6 luni: “Este unul dintre cei mai buni oameni ai mei! Are o asemenea dorință de a învăța și de a se dezvolta, acționează atât de mult, încât alții nici nu înțeleg de ce el se străduiește așa.”
De aici pornește totul. Unii înțeleg și fac, alții se limitează și nici măcar nu-și dau seama de asta. Pentru că, în rest, informațiile deștepte se găsesc peste tot, fără exagerare.
Pe scurt, ca o concluzie. Se întâmplă pur neuro-psihologic. Nu e ceva ce să poată fi contrazis:
*Ceea ce mintea își spune sieși de suficiente ori va ajunge să creadă.
*Ceea ce mintea ajunge să creadă va ajunge să aplice, să facă, să pună în practică, măcar de curiozitate.
*Ceea ce mintea ajunge să pună în practică de suficiente ori va ajunge să devină. “Așa sunt eu”, își zice omul. Da, pentru că asta crede și pentru că asta face. Dacă vrea să fie altfel, va începe să exerseze noi credințe și convingeri, noi practici, până când ele vor deveni mai puternice și le vor elimina pe cele limitative. Practice de-alea simple, de zi cu zi, în comunicare, relaționare și stabilire de obiective.
Sunt Cătălin Stoica, trainer, coach, speaker din echipa lui John Maxwell, declarat 4 ani la rând cel mai important expert în leadership din lume. Te mai pot ajuta cu ceva? O voi face cu mare drag! Mă găsești permanent aici: catalin@catalinstoica.org
Hai Sus! Academia de Bine te susține!