Filme despre Tine
La un moment dat, pe finalul anului trecut, toată lumea vedea și vorbea despre Interstellar. Așa că eu am ales să mai aștept puțin. :) Când nimeni nu mai zicea nimic de el, i-am dat play. :)
E acel film… ca un somn profund… în care visezi, știi că ești într-un vis, vrei să participi și să schimbi ceva foarte important acolo. Să te schimbi pe tine, cel din vis, pentru ca viața ta și viața celor din jur să arate altfel. Tu, în vis, nu realizezi că schimbarea aia pe care te chinui să o impui altora reprezintă, de fapt, schimbarea propriei persoane. În vis nu o faci, privești doar în direcția în care vrei tu. Bine sau nu, e o alegere. Dar, ca visător, te străduiești să-i arăți celui din vis toate variantele din care poate alege cu deschidere, cu înțelepciune, cu mult mai mult succes decât atunci când lasă orgoliul să-i conducă viața.
Cooper: Obisnuiam sa ne uitam spre cer si sa ne minunam de locul nostru între stele. Acum, ne uitam doar în jos si ne facem griji pentru locul nostru din pamânt.
Interstellar are 169 de minute. 165 de milioane de dolari, buget estimat. Oscar pentru efecte speciale. E provocare din toate punctele de vedere. Când se termină, ai impresia că ai coborât din film.
Nu știu să spun ce mi-a plăcut cel mai tare din tot ce a regizat Christopher Nolan. Inception?… Memento?… Sau ăsta de-acum?
Muzica lui Hans Zimmer e cum nu se putea mai potrivită.
Matthew McConaughey, în rolul lui Cooper, e fix de-acolo. Anne Hathaway e o simpatică, așa ca-ntotdeauna. Efectele speciale sunt de luat acasă și de reprodus ori de câte ori te gândești că vrei să vezi Pământul din spațiu, că vrei să afli cum arată Universul prin ochii unui astronaut…
Povestea începe într-un viitor care precede renunțarea națiunilor la armate și la războaie. Pentru că astea din urmă aduseseră exact ceea ce aduc și în ziua de azi. Unii spun: „luptăm să salvăm”, alții zic „luptăm să ne apărăm”, dar nimeni nu realizează că nu există un război justificabil în secolul 21. Unde este evoluția noastră dacă tot cu război vrem să facem pace?
Suntem aici ca sa devenim amintiri frumoase pentru copiii nostri.
Cooper e un fost pilot și un bun inginer, devenit fermier în lipsă de altceva. Fiica lui, Murph, îi calcă pe urme. Rebelă, isteață și curioasă. Soția lui Cooper nu mai e deloc.
Murph: Nu înteleg de ce tu si mama m-ati botezat dupa ceva atât de naspa!
Cooper: Dar n-am facut asta.
Murph: Legile lui Murphy?!
Cooper: Dar Legile lui Murphy nu spun ca tot ce urmeaza sa se întâmple e naspa. Ceea ce poate sa se întâmple se va întâmpla. Nu?
O echipă de oameni de știință, pe o navetă spațială comandată de Cooper, pleacă pe un drum gândit, pentru a salva specia umană. Când se va întoarce nimeni nu știe. Doar inițiatorul proiectului, profesorul Brand; dar el nu spune nimănui că întoarcerea e utopie. O altă planetă, un nou mediu curat de viață poate fi salvarea omenirii. Au plecat în căutarea sa mai multe navete spațiale și, unele dintre ele, transmit mesaje încurajatoare. Se trece la un nou pas spre colonizare.
Cooper: A noastra e o planeta perfecta si nu cred ca vom mai gasi una ca ea.
Amelia Brand: Nu, nu e ca si cum ne-am cauta un alt apartament unde sa stam. Rasa umana e în deriva. Cautând cu disperare o stânca de care sa se poata tine cât timp îsi trage respiratia. Noi trebuie sa gasim stânca aia. Iar cele trei tinte ale noastre sunt la limita sustinerii vietii umane. Stii… acolo o sa avem sanse foarte mici. Poate ne gasim moartea… dar nimic rau.
Cooper: Nu crezi ca natura poate fi rea?
Brand: Nu. Formidabila, înspaimântatoare. Dar nu rea. Este rau un leu pentru ca sfâsie o gazela?
Povestea e plină de întrebări. Pentru personajele sale și pentru fiecare privitor în parte. E acea provocare în care trebuie să pui în balanță niște valori, niște convingeri personale și să vezi nu care ar fi cele mai apreciate, mai deștepte, ci care ar ajuta cel mai mult, cu adevărat. E de altfel provocarea la care suntem supuși zi de zi, doar că, de prea multe ori, preferăm să ne considerăm în afara ei.
Emoțiile sunt mai profunde decât procesele mentale, logice, raționale. Emoțiile sunt cele care ne caracterizează cel mai bine ca oameni, ca ființe sociale. E nevoie doar să le conducem noi pe ele și nu invers. Iar cea mai importantă dintre toate… are atâtea aspecte, atâtea nuanțe, atâtea efecte… Iubirea. Ce e iubirea dincolo de admirație, de prietenie și de atașament?
Iubim oamenii care au murit. Asta nu are utilitatea sociala pe care i-o dăm iubirii de obicei. Iubim cu scop, dar iubim și fără scop, ba încă și mai puternic, uneori. Conditionat si necondiționat.
Amelia Brand: Poate asta înseamna ceva ce… noi nu putem întelege, înca. Poate este o dovada a unei alte dimensiuni superioare… pe care nu o putem percepe în mod constient. Dragostea este singurul lucru (pe care suntem capabili sa-l percepem) care transcende dimensiunile de timp si spatiu. Poate ar trebui sa avem încredere în asta, chiar daca nu o putem întelege înca.
E fizică cuantică. Filmul în sine adoptă teorii cuantice și le pune la dispoziția spectatorului pentru evaluare și interpretare. Există o infinitate de universuri paralele, de dimensiuni la care nu avem acces. Sunt lucruri pe care doar le știm, ca specie; nu le-am văzut, nu le-am expertimentat niciodată. Pe altele le experimentăm, dar tot nu le înțelegem cu adevărat. „Interpretarea Copenhaga” spune că un om, un obiect, un eveniment, orice există doar atâta timp cât el este observat. Altfel nu există?! Nu. Poate cunoști experimentul cu pisica lui Schrodinger. Ca să descoperim, ca să înțelegem, ca să obținem, ca să învățăm și să evoluăm, e nevoie să plătim un preț. Întotdeauna. Doar noi decidem dacă e prea mare sau e în regulă s-o facem.
Singurul mod prin care omul poate ajunge undeva este sa lase ceva în urma. A treia lege a lui Newton.
Sfârșitul a ceva, orice, nu înseamnă și sfârșitul nostru.