Timbuktu. Dreptul de a respira


Filme despre Tine

07-11-2015
Like 474

Nominalizat la Oscar anul acesta, la Cannes anul trecut și premiart cu 7 Cesar-uri în Franța. Făcut de francezi în Mauritania. Despre un sistem social-politic-militar, față de care al nostru e parfum. Într-o societate în care populația nu primește educație, nu citește o carte, nu este învățată și îndemnată să creeze și să experimenteze, viața omului poate fi ori de călău, ori de victimă. Depinde cu cine ții, cu cine te dai, cât de ușor ești de manipulat, la ce nivel manipulezi... Fiindcă marea masă e carne de tun; ce i se spune ăla e "adevărul". Ceva mai puțini sunt manipulatorii de nivel mediu: cei care stau cu pistolul la tâmpla altora, obligându-i la lucruri în care ei cred, dar care nouă ni se par niște absurdități maxime. Și cei puțini care dictează. Unii știu carte, alții nu. E foarte greu să evoluezi interior în aceste condiții. Închipuie-ți că homosapienșilor li s-ar fi dat arme automate. Ce-ar fi făcut cu ele? Ceea ce fac astăzi oamenii "feriți" de educație. Iar cei care le-ar putea da de departe o mână de ajutor îi  judecă sau, și mai rău, caută să-i țină în întunericul ăla care, mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva celor care-l creează.

Timbuktu este un oraș din Mali. Islamul fundamentalist deține puterea deși sunt multe triburi diferite, multe dialecte, multe culturi. Și conducătorii islamiști au învățat ei că jihadul înseamnă moarte necredincioșilor. Dar ce înseamnă "necredincios"? Celor care au păreri diferite, căci Alah n-a vorbit cu nimeni personal, să-i spună cât de violent trebuie să fie cu "dușmanul".

Conducator jihadist: Tu vrei sa ma convingi sa renunt la jihad?

Imamul (preotul): Eu? Cine sunt eu ca sa-ti spun tie: renunta la jihad? Nu ma intereseaza. Eu fac jihad cu mine. Jur ca n-am timp de jihadul altora! Ma rog lui Alah, în speranta ca ma iarta si ca va iarta. Sa ne ajute sa îndepartam vanitatea, orgoliul. Doar atât. Totodata, actiunile voastre daunează Islamului si musulmanilor. Ati pus în pericol vietile unor copii în fata mamelor lor. Si ati batut deunazi o mama a doi copii fara niciun motiv serios. A venit la mine o femeie care mi-a spus ca ati obligat-o sa poarte tot timpul manusi. Pe-astea de-aici. Fara sa-i explicati si sa-i demonstrati utilitatea acestui lucru, dupa cum a cerut Allah. Unde e compasiunea? Unde e iertarea? Unde e mila? Unde e Dumnezeu în toate astea?

Jihadiștii interzic fumatul în Timbuktu, interzic muzica de orice fel, interzic jocul de fotbal, deși ei vorbesc tot timpul despre Zidane, despre Messi... Obligă femeile să poarte ciorapi și mănuși de pânză, chiar dacă una dintre ele, de exemplu, vinde pește. Ca orice om fără echilibru interior, ei consideră că dețin adevărul absolut. Nu recunosc asta, nici măcar nu se gândesc că așa se comportă. Dar îi obligă pe toți să trăiască după niște reguli apărute de nicăieri.

Impresionantă secvența cu un grup de copii în care aceștia joacă fotbal... fără minge! Sunt atât de bucuroși, atât de imaginativi, atât de implicați și de corecți, încât aleargă cu toții în aceeași direcție după mingea inexistentă, pasează, șutează la poartă, unul apără, altădată se înscrie un gol, unii se bucură, ceilalți nu se supără, ci pur și simplu o iau de la capăt. Genială secvența! Ea m-a marcat pe mine; pe tine te-ar putea impresiona altceva.

M-am gândit de multe ori... ce noroc că m-am născut în România, ce noroc să nu mă fi născut în Mali!... în Siria!... în Irak!... Fiindcă acolo, copilăria îți este anulată, visurile sunt infinit mai greu de îndeplinit, viața e plină de pericole și singura șansă este, dacă ai o sclipire interioară suficient de puternică, să pleci departe, să-ți iei lumea în cap cu orice risc. Pentru că nu există risc mai mare decât ăla de a trăi acolo. Pentru că da, și în cazul lor tot de ei depinde schimbarea. Peste tot în lume, omul are obligația să crească, să se întoarcă în el însuși, să evolueze, să caute mai binele, să facă tot ce i se pare inițial imposibil de făcut.

Issan: Ma gândesc la tata, când traia... 

Toya: Cum era tatal tău?

Issan: Tata era mare... puternic si amabil. Si era chiar mai bun decât al tau la cresterea animalelor. Stia totul despre animale. 

Toya: Si tata e mare, puternic... si, daca înca traieste, este pentru ca el cânta la chitara... Nu e dintre cei care fac razboiul. Cei care fac razboi mor repede. Sa nu spui nimanui ca tatal meu cânta, da?

Și ce muzică africană drăguță are filmul ăsta! Oare l-or vedea și cei din Mali? Ar trebui.

 



Taguri:
[timbuktu]   [jihad]   [inteligenta emotionala]   [inspiratie]   [citate]   [hai sus]   [noroc]   [oscar 2015]   [cannes]