Dezvoltare Personala, Leadership, Inteligenta Emotionala
Pentru unii, dezvoltarea personală e o fiță, un moft, pierdere de vreme sau „spălare pe creier”.
Pentru alții, e o pasiune. Din când în când, își iau momente de lectură, de autoevaluare, de introspecție, de planificare și de acțiuni concrete, specifice.
Pentru o a treia categorie de oameni, dezvoltarea personală e un mod de viață. În fiecare zi, ei sunt atenți la exprimarea interioară și la cea din conversații, lucrează la schimbarea obiceiurilor neproductive, îndrăznesc, riscă lucruri noi, acționează, cad și doare, învață, se ridică, o iau de la capăt. Până la rezultate de excepție.
nu e un mecanism a cărui programare sau reprogramare se poate face în 5 minute sau în 5 zile, mereu la fel. E cel mai interesant, mai deștept și mai distractiv lucru pe care Dumnezeu l-a inventat vreodată. Poate da un randament la superlativ sau poate claca din nimic. Poate fi cel mai bun susținător al vieții sau poate fi bariera numărul unu în calea fericirii personale. Poate alege schimbarea într-o secundă sau se poate bloca în „mocirle” vechi timp de ani de zile.
Până ce mintea nu urcă la nivelul de conștiință și conștiență corespunzător, ea nu va înțelege cu niciun chip soluțiile, convingerile, acțiunile de pe acel nivel. Va spune că sunt imposibile, că sunt vrăjeli, că sunt doar pentru alții, pentru ăia deștepți și cu bani. Da’ de unde?! Exersând în fiecare zi disconfortul creat de dezvoltarea personală, mintea se trezește NU brusc, ci în timp, pe o treaptă a inteligenței emoționale de unde privește „întâmplător” în urmă. Și își spune mirată: „pe bune?! așa gândeam eu acum un an, doi, trei?!? atât înțelegeam eu dintr-o așa oportunitate?!” Se numește revelație și se află la un nivel de vibrație mental-emoțională accesibil doar celui care face eforturi constante să se afle acolo. Este rolul visării și al introspecției, al evaluării constante, organizate, cu scop bine definit. Când nu ai un scop în tot ceea ce faci, la un moment dat ori n-o să mai faci deloc, ori vei face fără rezultat. Nu ți s-a întâmplat niciodată să renunți, fără să vrei, la ceva ce ți-ai fi dorit să obții? Asta, probabil, fiindcă nu ai căutat să-ți clarifici suficient Scopul, Pașii și Resursele. Este ceea ce face coachingul, de exemplu, pentru om: îl ajută să-și pună ordine și curaj în gânduri, să și le limpezească, astfel încât să nu mai spună încontinuu „Dar nu e vina mea; dar eu nu am cum pentru că; dar el nu vrea să, deși eu vreau; dar țara nu mă lasă să etc”.
Sunt cele
în virtutea cărora trăim cu toții. De fapt, în virtutea cărora ALEGEM să trăim:
*DEPENDENȚA - paradigma lui TU, în care se află majoritatea lumii: „Tu ești vinovat; Tu nu mă lași; Tu stai în calea mea; Tu nu mă iubești; din cauza Ta.”
*INDEPENDENȚA - paradigma lui EU, o treaptă mai sus, extrem de importantă, dar pe care, din păcate, nu o urcă toată lumea de-a lungul vieții. Nu pentru că nu se poate, ci pentru că omul nu se implică, nu are răbdare pentru conștientizare, autoevaluare și dezvoltare. Aici apare: „Eu sunt responsabil pentru felul în care răspund la ce mi se întâmplă, Eu decid încotro o apuc, Eu îmi conduc viața, Eu aleg bine sau rău, Eu sunt propriul meu stăpân.”
*INTERDEPENDENȚA – paradigma lui NOI. Cea mai înaltă treaptă a dezvoltării umane. „Noi suntem mai eficienți decât Eu; Noi putem ajunge la un consens; Noi avem drepturi și obligații; Noi reușim mai mult decât reușesc Eu; Noi am greșit, Noi rezolvăm.” Aici ajung destul de puțini. Dar aici sunt cei cu succes real, cei împliniți, cei fericiți, cei care nu se mai blochează nici măcar atunci când dau peste cei de pe prima treaptă.
La Interdependență nu ajungem nici peste noapte, nici fără durere, nici fără renunțare la zona de confort = de familiaritate, nici cu bani sau cu intervenții din afară.
Tocmai m-am întors de la Cluj, unde am participat, timp de o săptămână plină, la evenimente intense, solicitante și foarte puternice de dezvoltare personală, profesională și de afaceri. Organizate de John Maxwell Team, cea mai mare organizație de leadership din lume, cu cel mai complex program de creștere, cel puțin dintre cele existente în România. O spun cu mâna pe inimă, căci știu cum m-a ajutat pe mine până acum, în doar doi ani și jumătate, și cum continuă să mă împingă de la spate în mod constant, nu întâmplător. Reprezintă un mediu de dezvoltare extrem de performant, indiferent cu ce anume te ocupi.
Cineva, care a participat doar la unul dintre evenimente (cu Paul Martinelli), mi-a scris astăzi un mail: "A fost cel mai motivant și emoționant eveniment la care am participat. Până acum." I-am zis: "La anul, trebuie să fii acolo, în focul JMT, toată săptămâna, să simți că nimic nu te mai poate opri din drumul către împlinirea marilor tale visuri." Mi-a răspuns: "La asta mă gândeam și eu. Să fiu acolo la anul. Mi-ar plăcea."
Ghici ce! NU va fi acolo. De ce? Programarea neuro-lingvistică spune că formulările de acest gen - "mă gândeam", "mi-ar plăcea" - apar tocmai pentru a da minții posibilitatea să se eschiveze de la ieșirea din zona de confort, de obișnuință. Dacă vreau cu adevărat să fiu acolo, o spun direct: "Voi fi acolo!" Sau, și mai bine, "Deja sunt acolo, lucrez la asta în mintea mea!" (cu verbele la timpul prezent, nu condiționale nesigure de genul “aș vrea, mi-ar plăcea…”).
STABILEȘTE clar că vei fi acolo unde îți dorești, acolo unde iubești să fii, nu doar ți-ar plăcea să fii, plătind prețul și știind deja ce urmează după, ce ascensiune te așteaptă. TOTUL are un preț: și dezvoltarea și lipsa ei. Prima te poate speria cu prețul material; însă a doua îți percepe un preț emoțional greu de suportat: conflicte acasă, conflicte la locul de muncă, eșecuri identice, repetate, blocaje care nu înțelegi de unde vin…
Când îți stabilești clar, zi de zi, un Scop, Pașii și Resursele, se cheamă
nu ocazională. Fiindcă vrem rezultate constante, nu doar accidentale, nu? Și vorba lui John Maxwell: “Dacă educația ți se pare scumpă, stai să vezi cât te costă lipsa ei!”
Am zâmbit când am citit mail-ul și completarea acestuia din partea persoanei respective. Și știi de ce? Pentru că m-am regăsit în acele convingeri: eu, cel de acum câțiva ani. Mă scuzam, explicam, ezitam, mă rușinam, mă îndoiam și nu înțelegeam de ce nu ajungeam mai repede acolo unde voiam să fiu. Căci voiam mai repede, normal. Dar viața mi se părea potrivnică, nu acceptam că ar fi vina sau responsabilitatea mea. În cel mai bun caz, la acel nivel de conștientizare, puteam doar să trec peste limitările personale făcând ceea ce nu mai făcusem niciodată, deși nu credeam că are rost sau că aveam eu resursele necesare. De înțeles, putem înțelege nivelul superior abia după ce reușim cu adevărat, abia după ce ajungem acolo, sus.
Ia-ți 20 de minute de liniște și pune-ți, te rog, aceste
Răspunde-ți în cât mai multe variante.
*Visul tău cel mai mare care este? Obiectivul sau obiectivele acelea care te sperie prin mărimea lor. Observă DE CE vrei ceea ce vrei? E foarte important!
*În ce punct te afli față de acele obiective?
*CE anume te împiedică să ajungi acolo?
*CARE ar fi resursele ce te-ar putea ajuta să reușești?
*Concret, CÂND începi să faci pașii spre atingerea obiectivului? CU CE începi?
*CE persoană care a obținut ceea ce tu vrei să obții vei urmări cu atenție, vei modela și vei întreba continuu cum poți proceda și tu? O persoană care a ajuns deja la rezultatele dorite de tine, da? Nu pe cei care pierd vremea în fața televizorului și care se vaită toată ziua de câte ceva!
Sunt Cătălin Stoica – trainer și coach din incredibila echipă a lui John Maxwell - și sunt aici pentru a te susține în dezvoltarea ta personală. Caută-mă cu încredere, căci cu mare încredere te voi susține! catalin@catalinstoica.org
Hai Sus! Academia de Bine te susține!