Autonomia te îndeamnă să ai idei. Să faci ce alții n-au mai făcut. Să mergi înainte către o țintă nouă, chiar dacă încă nu știi prea bine cum vei ajunge acolo. După cum scriam mai sus, e imposibil ca, din 10-20 de încercări, să nu găsești calea, să nu-i identifici pe cei care sunt dispuși să riște la fel ca tine. Însă atragi oamenii ăștia numai când cobori în viața reală, dacă alegi să cunoști necunoscuți față-n față.
Mai multOchi pentru ochi va duce la o lume oarbă. Cine va recunoaște vreodată că a greșit când i se răspunde într-un mod greșit la greșeală?
Mai multAm anumite credințe și convingeri. Respect și îmi atrag anumite valori. Intenționez să acționez într-un anumit fel. Dar alegerile mele mă vor da mereu de gol. Vor vorbi întotdeauna foarte deschis despre mine, vor spune...
Mai multDe ce să ne resemnăm? De ce să acceptăm că viața nu poate fi decât grea? De ce să nu ne trăim măreția pentru care ne-am născut?
Mai multÎn viață, schimbarea e și inevitabilă, și foarte necesară. În fiecare zi, în fiecare secundă.
Mai multLeadershipul e despre a-i servi pe ceilalți, nu despre a-i stăpâni. A conduce înseamnă a fi model cu orice preț, cu orice risc. A influența presupune, înainte de toate, integritate.
Mai multPână să înveți să zbori, s-ar putea să cazi de multe ori. Și chiar să te doară. Dar fără zbor, viața e o căzătură și o durere de la un capăt la altul și nici măcar nu-ți dai seama de ce. Ai curaj să faci lucrurile în care crezi, pe care le simți, care te fac să devii mai bun, mai apreciat, mai fericit. Hai Sus!
Mai multDe multe ori, oamenii (se) schimbă doar atunci când le ajunge cuțitul la os. Libertatea de gândire, de simțire, de evoluție personală nu se negociază. Ea trebuie să existe pur și simplu.
Mai mult