Dezvoltare Personala
Sunt oameni (spirituali, înțelepți, corecți în mod real…) care spun: „Nu, eu nu vreau să manipulez pe nimeni în viața mea!! Încerc să ajut, dar niciodată să manipulez pe cineva!”. Oare?
Te afli într-o conversație, începi să-i spui celuilalt un lucru care ție ți se pare interesant, ai vrea să-i ceri părerea și, poate, să fie de acord cu tine cât e de mișto ceea ce-i povestești. La un moment dat, celălalt se întoarce cu spatele. Ori se uită după porumbei. Sau privește în gol, iar tu îți dai seama. Ce te încearcă? O mică frustrare: „Băi, eu vorbesc singur?? Chiar nu mă poți asculta 5 minute?!”.
Ce înseamnă, de fapt, manipularea, descrisă simplu? Să ai influență asupra altcuiva, să faci persoana să te asculte și, eventual, să ajungeți la un consens pe care tu îl ai deja în minte. E firesc, e aproape natural. Și atunci, se cheamă că fiecare dintre noi manipulează, mai mult sau mai puțin, de zeci de ori pe zi, pe câte cineva. Important este să fie vorba de influențare cu INTEGRITATE.
Educația primară dată de familie, de școală este o îndoctrinare, o manipulare 100%. Faci așa pentru că ți s-a spus clar că așa e bine, nu pentru că ai încercat tu însuți să vezi care e adevărul. În timp, unele adevăruri se schimbă. Realitățile se schimbă. Nevoile și aspirațiile se schimbă și ele. Familia n-o să ne vrea niciodată răul; doar că implementează unele doctrine care, măcar de la o anumită vârstă încolo (13, apoi 18, 30 de ani), nu mai sunt valabile. Și uită să instaleze cu atenție în mințile noastre noile upgrade-uri la softurile deja existente.
Așadar, manipularea, ca și fricile, ca și durerea, ca și alte aspecte ale vieții umane există. Și nu vor dispărea niciodată complet. Fiindcă, într-o măsură mică și foarte mică, avem nevoie de ele. Important este ca pe toate acestea să ni le facem prieteni. „Băi, ești nebun?!” Adică, să le păstrăm în doze mici, în flacoane de-alea în care se țin esențele tari. :)Ușor de zis, greu de făcut. Dar DELOC imposibil.
Manipularea e permanent valabilă în ambele sensuri: de la tine către ceilalți (nu, te rog, nu zice că tu nu! :) doar dacă locuiești de la naștere pe o insulă pustie, fără familie, fără animale de dresat, da?) și de la ceilalți către tine. Important este să uzăm de acest aspect dat de mintea umană în interes reciproc, în beneficiul nostru și al tuturor celor din jur. Nu discutăm aici de cazuri particulare, nu e timp. Pentru că și cazurile particulare pornesc de la unele generale. POȚI cu adevărat să faci astfel încât, atunci când vrei să convingi pe cineva de ceva, să transformi acțiunea din „a convinge” în „a alege”. Pune-i omului în față variante de orice și lasă-i liber liberul arbitru. În timp, vei descoperi că lucrurile funcționează excelent pentru tine, chiar dacă, uimitor!, funcționează foarte bine și pentru cei cu care intri în contact. Resursele sunt nelimitate. Și de prea multe ori nedescoperite, așa încât ne batem nu știu câți pe o singură felie. Apoi, continuăm să ne educăm: „nu poate exista decât un singur învingător!”. Și, totuși, au fost atâtea cazuri în care cineva a ajuns ultimul la linia de sosire; târziu, șchiopătând, poate. Și lumea l-a aplaudat în picioare ca pe primul sosit. Iar el s-a simțit ca un învingător.
Stai așa, ce zici? Că tu nu poți fi manipulat? Oriunde există 3 persoane cu aceeași părere și apari tu al patrulea individ, vei avea măcar tendința să te dai după ele. Ai venit cu altă părere? Nu-i nimic, ți-o schimbi imediat dacă ăia 3 se fac 6 și par de încredere (dpdv al aspectului, al convingerilor, al emoțiilor). Iată mai jos dovada!
Solomon Asch a fost un mare psihoterapeut specializat în Gestalt Therapy și un pionier în psihologia socială. Părintele sugestoterapiei, Emile Coue, a trăit înaintea lui; însă Asch a făcut (în mod repetat) niște experimente de-a dreptul incredibile. Incredibile la prima vedere. Atât: la prima vedere. Încearcă asta printre oameni și vei constata cât de ușor funcționează.
Am văzut, la un moment dat, un filmuleț de amator în care, pe o pajiște, la un concert live, într-un grup de vreo… 25-30 de persoane (câte încăpeau în cadru), toată lumea stătea pe iarbă, în timp ce doi puști dansau ca nebunii. Doar ei doi. Dintre care unul, ceva mai cumințel. Când a văzut el că se uită lumea ironic/critic/batjocoritor, s-a retras. A rămas celălalt singur. După niște minute bune, i s-a mai alăturat unul. Care dansa și el tot ca nebunul! A revenit și cel ce plecase anterior. Ce credeți că s-a întâmplat? Într-un timp muuult mai scurt, s-au adăugat aproape toate celelalte persoane din jur, inclusiv oameni pe care nu-i văzusem în cadru până atunci. Raportul se inversase subit: mai stăteau pe iarbă vreo două gagici și-atât.
E chiar amuzant materialul de mai jos. Dar exprimă un adevăr de care încă ne îndoim, nu? Ok, ne putem îndoi; el rămâne un adevăr, nu o părere personală. Mai bine învățăm din așa experiment decât să-l negăm, să-l catalogăm drept abstract, cu eticheta „nu mă interesează”. Din orice avem de învățat pe lumea asta; să nu dăm cu piciorul… În acest filmuleț, este vorba în primul rând de legea conformării: "fac și eu ce face toată lumea; dacă va fi să greșesc, măcar nu greșesc singur."