Control vs Autocontrol. Marshmallow Test


Inteligenta Emotionala

06-01-2016
Like 182

Una dintre cele mai mari dorințe ale omului este să aibă control. Asupra lui, dar, mai ales, asupra celor din jur! Să dirijeze tot, dacă se poate. Să-l asculte ceilalți cu sfințenie. Să aibă un buton de „change” în mintea tututor. Să schimbe lumea atunci când lui nu-i merge bine, fiindcă, nu-i așa?, lumea e de vină pentru insuccesul, pentru starea lui neplăcută. Păi? „Păi, da. Îi zic lu’ Fabian să se lase de fumat și nu vrea cu niciun chip.” Tu te-ai lăsat? „Nu, dar el are probleme de sănătate, știu eu ce vorbesc.” SAU: „Ginela, dă la facultatea X, că știu eu mai bine ce-ți trebuie ție, ascultă-mă când îți zic! Nu-ți doresc decât binele.”

Și mai concret. Am fost, cândva, la nunta unui prieten în Ploiești. Din București, am mers direct la biserică. Și pe la 6 după amiaza, acolo s-a terminat. Ce zic? „Maestre, fiind destul timp până la 7, când s-or deschide ‘porțile’ restaurantului, eu dau o fugă pe la ai mei.” O sun pe maică-mea, ajung acasă, găsesc masa pusă fără să fi cerut asta. Lăudabilă intenția ei. Îmi era foame, dar mă gândeam: „Corect și frumos ar fi să mănânc și eu odată cu toți nuntașii, să nu stau să mă uit acolo cum bagă ceilalți pe sub mustață.” :) Maică-mea s-a supărat. „Ia și mănâncă acum ceva, că nu se știe când vor servi acolo primul fel de mâncare! Știu ce vorbesc, am fost la multe nunți în comparație de tine. Înainte de ora 10, nu se pune masa, ascultă-mă pe mine!” Mai de foame, mai de gura ei, am mâncat ceva. „Dacă ești corect, mâine o să-mi spui la ce oră s-a servit aperitivul”, mi-a cerut ea încă ușor afectată de refuzul meu inițial. Am mers la nuntă. La ora 22.00 se terminase deja al doilea fel de mâncare.

Facem presupuneri, luăm destule hotărâri pentru toată lumea în baza unor amintiri, unor experiențe proprii și-atât.

Ce înseamnă? Că părinții, soții/soțiile, prietenii ne vor răul? Nicidecum! Dar am fost cu toții la fel educați. Nu teoretic, ci practic. Degeaba îi spui copilului „Fă așa, că așa e bine și frumos” dacă în propriul comportament uiți de sfatul dat. Puterea exemplului este incredibil de mare. Vrei să înveți pe cineva, copil sau adult, cum ar fi ok să procedeze în diverse situații? Adoptă tu, în permanență, comportamentul respectiv! Altfel, e foarte greu.

Disperarea în a-i controla pe alții apare atunci când autocontrolul lipsește grav. Te superi când ceilalți te refuză, nu te ascultă, au altă părere. Te superi des inclusiv pe tine. Lumea arată rău și, chiar dacă tu știi cum s-o faci mai bună, ea nu vrea deloc așa ceva. Vezi o cruntă dezorganizare în jur și nimeni nu e atent la soluția ta în încercarea de a repara totul. Verbul „trebuie” îți apare prea des în exprimare.

„Trebuie” denotă inflexibilitate. Lipsesc, în schimb, „ar fi bine”, „mi-ar plăcea”, „ar fi nevoie”… TREBUIE!

Controlul și autocontrolul se educă foarte de timpuriu. Încă de pe vremea când copilul nu înțelege nimic din astea. Încă de-atunci când părintele, din grabă, de oboseală, îi spune clar celui mic: „Trebuie să mănânci, n-auzi??”. Se exclud complet explicațiile, motivația și recompensa. Iar dopamina e un hormon cerebral care reglează într-un mare fel comportamentul uman. Nu, recompensa nu se referă neapărat la ceva material. Cunoscându-l, știind ce-l încântă cel mai mult pe copil/adult, încearcă să-l stimulezi creându-i mental-emoțional acea imagine a recompensei care-l va bucura, îi va da starea de bine la care orice om râvnește în fiecare secundă. Se cheamă comunicare.

Repetate studii au arătat că un autocontrol deficitar în perioada copilăriei este corelat în mod semnificativ cu o mare varietate de rezultate negative la vârsta adultă, inclusiv comportamentul extrem: cel criminal, consumul de substanțe nocive, comportamentul sexual disfuncțional și tulburările psihice. Pe de altă parte, copiii cu scoruri ridicate de autocontrol au evoluat mai bine din punct de vedere personal, profesional și material.

La Stanford, în anii ’60-’70, s-a făcut un experiment psihologic simplu, denumit „Marshmallow Test”. Walter Mischel și Ebbe B. Ebbesen au adunat mai mulți copii cu vârste cuprinse între 3 ani jumate și 5 ani și 8 luni. Aplicație reluată de curând și de alții, cu fix aceleași rezultate.

Copiii, pe rând, sunt aduși într-o cameră și așezați la o masă. În față li se pune o bezea, ieftină și apetisantă. Li se spune că o pot mânca oricând vor ei; dar dacă așteaptă până ce adultul se întoarce în cameră, vor mai primi încă o bezea. Modul în care copiii se abțin, în care încearcă să facă față poftei imense este, într-adevăr, caraghios, curat amuzant.  Îți vine să-i pupi pe copilașii ăia. :) Însă ceea ce se întâmplă acolo sapă foarte profund în conștiința micilor oameni. „Această sarcină forțează copiii să găsească o modalitate de a rezolva situaţia în favoarea lor. Ei își doresc a doua bezea, dar cum o pot obţine? Nu putem controla lumea, dar putem controla modul în care ne gândim la ea.” Sunt vorbele psihologului Walter Mischel.

Autocontrolul ar putea fi explicat popular ca o combinație reușită/echilibrată între 1.voință, 2.imaginație constructivă (vizualizare ghidată) și 3.puterea de a îndura o situație neplăcută, știind că rezultatele vor fi mai bune dacă nu renunți la cele 3 componente ale comportamentului tău. Orice individ ia cele mai bune hotărâri în stare de maxim echilibru mental-emoțional. La extreme, el poate face lucruri de care, ulterior, s-ar putea să-i pară rău.

După Freud, „principiul plăcerii” este unul dintre cele două principii care guvernează funcționarea psihicului uman. Iar autocontrolul nu exclude neapărat spontaneitatea. Dar se opune impulsivității.

Dacă părinții, învățătorii nu ni-l educă în mod practic, prin puterea propriului exemplu zi de zi, ni-l putem educa singuri atunci când ajungem la vârsta maturității. E, de fapt, instalarea unui soft nou peste ăla vechi, inutil. Și NU, nu greșește nimeni în situațiile astea de viață. Fiecare procedează așa cum știe, poate și înțelege el că e cel mai bine în clipa respectivă. A da vina pe cineva pentru cum ești tu reprezintă tot o lipsă de autocontrol. Pune tu stop unui gen de comportament și vei vedea cum cei din jur se schimbă mai încet sau mai repede, mai mult sau mai puțin. Nu e ușor, nu se rezolvă de azi pe mâine. Dar de azi până mâine tu poți face măcar o încercare. Apoi, încă una. Și încă una… Până ce îți intră în obicei, fiindcă autocontrolul, ca și lipsa lui, reprezintă un obicei.

Mă străduiesc în fiecare zi, cu fiecare ocazie, să-i înțeleg mai bine pe cei din jurul meu. Să înțeleg dacă nu cumva ei au dreptate și eu greșesc. Se spune că în spatele fiecărei acțiuni a omului stă o intenție bună. Dar asta e o altă poveste din mințile noastre.

Singura care îmi aparține și pe care o pot avea sub control este lumea mea! De ce aș vrea eu să pun stăpânire pe lumea altora? Îmi doresc, deci, multă baftă în reeducare! :)

Dacă nu le-ați văzut încă, merită s-o faceți! Aceste filmulețe sunt chiar delicioase. Copiii la fel. Acadelele, de asemenea. :)



Taguri:
[dr stoica]   [drstoica]   [academia de bine]   [autocontrol]   [bezele]   [control]   [copii frumosi]   [filmulete haioase]   [marshmallow experiment]   [succes]   [inteligenta emotionala]