Cumpara oamenii cu zambetul tau sincer


Oameni care motiveaza

05-02-2016
Like 481

Oamenii vor să aibă în jurul lor oameni care zâmbesc, care au încredere în ei înșiși și pot transmite asta și celorlalți. Oamenii se lipesc de oameni care le fac ziua mai frumoasă.

Empatizezi cu cineva trist, cu cineva pe care vrei să-l ajuți, cu o persoană care-ți împărtășește durerile și micile bârfe; dar vrei să fii în compania oamenilor veseli, să râzi, să găsiți mereu alte și alte subiecte de conversație; te desparți de ei și abia aștepți să-i reîntâlnești.

Am trăit experiențe pe pielea mea, am fost atent la ceea ce mie mi s-a întâmplat și am descoperit că atunci când corăbiile ți se îneacă în fiecare zi, când ai permanent ceva greu pe suflet, când subiectele de discuție sunt mereu gri, chiar și cei mai buni prieteni se depărtează încet. Sunt ei de condamnat? DELOC! Nimeni nu e de condamnat pentru nimic. “Nu înceta niciodată să zâmbești, nici măcar atunci când ești trist. Pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” Gabriel Garcia Marquez

Și-am început un proces simplu – teoretic; tare greu – practic. Să mă iert pentru tot ce credeam că nu e în regulă la mine, în viața mea. Abia atunci, griul s-a deschis în roz. Un roz pal la început… Un roz din ce în ce mai viu pe parcurs. Și surpriză: oamenii au început să mă sune, să mă caute din nou, să mă vrea în compania lor, să râdem din nou împreună după ce mă ajutaseră să trec cu bine prin momente din care am învățat atât de multe. Trebuie să te simți ca și cum ai fi primit deja tot ceea ce-ți dorești. În cea mai tare carte de psihologie și filozofie scrisă vreodată – Biblia – Iisus are o vorbă: “Când cereți ceva rugându-vă, credeți că ați primit deja și veți avea.” Simte că ești deja ceea ce vrei să fii. Simte că faci ceea ce-ai vrea să faci! Simte că ai ceea ce vrei să ai! “Bă, tu ești nebun de-a binelea!” Ok, dar îmi place așa. :) Și pledez pentru zâmbet, chiar dacă în spatele lui e ceva care doare. Încet și sigur, durerea dispare. Are și Shakespeare o vorbă: „Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, / căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte”.

Pe omul ăsta, de mai jos, eu l-aș aduce la Românii Au Talent și i-aș da premiul cel mare din prima ediție. Râde și împrăștie peste tot buna lui dispoziție. Nu, nu zice că e un papă-lapte, da?



Taguri:
[drstoica]   [dr stoica]   [garcia marquez]   [ras]   [super amuzant]   [video comedy]