Invata sa daruiesti in mod sanatos


Dezvoltare Personala

01-08-2016
Like 144

Geshe Michael Roach este autorul cărții "Șlefuitorul de diamante" și maestru călugăr tibetan de origine americană. Când a trebuit să devină maestru în budhismul tibetan, a primit o ultimă provocare din partea maestrului său: să meargă acasă, în Statele Unite, și să deschidă acolo o afacere funcțională. "O afacere? E ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit în viața asta! Și tocmai în America - jungla afacerilor?" a răspuns el puternic contrariat. "Da, exact acolo. Fă o afacere funcțională în mod integru, să arăți lumii că oriunde se poate. Iar cu banii câștigați ajută-i încă și mai mult pe oamenii care au reală nevoie", i-a răspuns maestrul.

Ulterior, în 2009, Michael Roach i-a vândut acea afacere lui Warren Buffett, cu 250 de milioane de dolari. Deci, da, chiar se poate. Orice, oricând, oriunde.

Îți recomand să-l urmărești îndeaproape pe Geshe Michael Roach, căci învățăturile lui îți pot schimba viața: personală, profesională, familială, antreprenorială. Pe mine mă ajută foarte tare.

Am văzut filmulețul de mai jos la recomandarea lui Florin Păsat. Sunt lămuriri legate de un aspect foarte comun și important din viețile noastre: "Să dau sau să nu dau bani la cerșetori pe stradă?".

Roach spune că regretul care urmează unui act de donație - dacă apare - e o karma negativă mult mai mare decât actul de donație în sine. Vezi la minutul 28'20".

Eu cred că actul de a dărui se încheie imediat ce banii, hainele, mâncarea, lucrurile donate trec din mâna ta în mâna celuilalt. Din acel punct e numai treaba lui ce face cu ce a primit. Nu-l poți condiționa în niciun fel, nu ai acest drept. Le dăm oamenilor ceva numai dacă fac cu acel ceva doar ce vrem noi, ce credem noi că trebuie să facă. E, de fapt, manifestarea ușor mascată, la nivel inconștient, a unei dorințe de control asupra celorlalți. E un gest care le ia altora liberul arbitru. Trăim cu impresia că noi facem bine și că binele nu are decât varianta noastră.

Numai gândește-te puțin... Nu ne interesează ce simte cerșetorul decât dacă simte ce vrem noi, ce ne așteptăm noi să simtă: dacă ne mulțumește și ne pupă picioarele, dacă mănâncă imediat ceea ce-i dăm, ca să ne confirme cât de milostivi, de salvatori și de puternici suntem în comparație cu alții.

De ce îi dăruiesc cerșetorului? Pentru că îl văd în nevoi, pentru că vreau să-l ajut. Și el nici măcar nu-mi mulțumește, nici nu se uită la mine, ba observ că mai e și beat. Brusc începe să-mi pară rău. Iată! În realitate, nu i-am dat pentru că are nevoie, ci pentru a-mi mângâia propriul ego, propriul orgoliu.

Dacă cerșetorul aruncă mâncarea pe care i-ai dat-o, e iarăși numai treaba lui. Peste niște zile, s-ar putea să nu mai primească nimic de dimineață până seara și să-și amintească măcar un minut: „ce bun ar fi fost acum cornul ăla pe care l-am primit atunci și l-am aruncat!” Dacă nu-și spune asta, va continua să tot repete zilele în care rabdă și se îmbolnăvește.

Eu mi-am stabilit un obicei: înainte de a dărui, de a dona ceva, mă întreb direct: „și dacă își bate joc de darul meu, dacă nu va face cu el ce mă aștept eu să facă, îmi voi putea vedea liniștit de drumul meu ca și când am făcut cu adevărat ce puteam eu să fac?” Dacă răspunsul e „nu”, păstrez darul pentru altcineva, în alte împrejurări. Fără resentimente. E mai sănătos așa.

Acțiunile mele sunt karma mea. Răspunsul altuia e karma lui, indiferent câtă legătură logică pare să existe între toate astea sau nu. Legea cauzei și a efectului funcționează cu strictețe, e lege fizică, e de neschimbat, chiar dacă noi trăim uneori cu impresia că Einstein nu știa ce vorbește.

#HaiSus!



Taguri:
[academia de bine]   [michael roach]   [diamente]   [slefuitorul de diamante]   [warren buffett]   [bani]   [dr stoica]   [karma]   [relatii]