Lectie gratuita de leadership


Leadership

12-05-2015
Like 395

Extraordinar filmulețul, nu? Aproape că nici nu-ți vine să crezi!

Totul începe în anonimat. Sau într-o notă de nebunie. Ori de ridicol. Se găsesc unii care să râdă, să-ți spună, eventual, să te potolești ori să te convingă în felul lor că nu poți face ceea ce ți-ai propus să faci. Că e greu, că e ciudat, că e nemaifăcut. Dar viața îi răsplătește din plin pe curajoși, pe cei care fac pentru prima dată un lucru, pe cei care își trăiesc cu perseverență propriile visuri, propriile obiective, propriile dorințe. 

Pasiunea, libertatea de a fi tu însuți și perseverența, indiferent de ce spun cei care nu au curajul tău, te pot transforma dintr-un nebun într-un lider. Mult mai repede decât îți poți închipui. Oamenii te vor urma fără să le-o ceri. Doar pentru că și lor le place, și ei vor ceea ce faci/ai tu, chiar dacă inițial nu au puterea să recunoască, din cauza măștii sociale.

Privind filmulețul de mai jos, publicul se va situa într-una din 3 categorii, spunând:

-„interesant/ciudat/amuzant” și acești oameni trec simplu mai departe.

-„ce nebun! un drogat! cum să faci așa ceva? dă-l în aia a mă-sii!”.

-„omul nu deranjează pe nimeni. ba le crește apetitul pentru distracție și altora. îi încurajează pe toți, chiar dacă el nu și-a propus asta. cum ar fi să fac și eu acele lucruri care-mi sunt dragi, dar despre care cei din jur zic că sunt pierdere de vreme sau niște prostii imposibile?”.

Tu în ce categorie alegi să te situezi? Un om de succes, un lider nu se formează într-o zi, ci se formează zi de zi!

Un lider este cel care își conduce singur viața, care-i influențează și pe alții să procedeze la fel, care adaugă valoare (intenționat sau neintenționat) celor din jur, pe care lumea începe să-l urmeze și se întâmplă astfel lucruri minunate…

Mai jos, avem o scurtă lecție gratuită de leadership. :)



Taguri:
[academia de bine leadership]   [citate motivationale]   [filmulet despre influenta]   [hai sus catalin stoica]   [leadership training bucuresti]   [marilyn von savant citate]   [personal coaching]