Dezvoltare Personala
Începe salvarea lumii salvând câte o singură persoană. Prima ești tu. Apoi, încă una... și încă una. Și ca să reușești asta, e nevoie să schimbi ceva în convingerile tale, în gândirea și în comportamentul tău în fiecare zi. Fiindcă schimbarea nu e doar posibilă; e inevitabilă. Nu aștepta să o faci din disperare, obligat; fă-o din dorință, cu entuziasm, cu toate riscurile de rigoare, pentru că așa decizi tu.
Dacă te aștepți să câștigi, vei câștiga. S-ar putea ca, uneori, câștigul să arate diferit de ce credeai tu, dar e un câștig. E cel mai potrivit câștig din acel moment! Potrivit să te mai învețe ceva și să te ridice o treaptă și mai sus spre câștigul mult visat.
Studiile din psiho-neurologie certifică faptul că mintea omului nu poate face diferența între imaginație și realitate. Omul își închipuie o mulțime de lucruri cărora le dă în mod obsesiv valoare de adevăr, de realitate fizică. Asta stă la baza geloziei, a fricii de ziua de mâine, a fricii de necunoscut... Cum ar fi dacă, în loc să te gândești zi de zi și să-ți imaginezi cu zeci de detalii ce se va întâmpla rău în viața ta, ai începe, puțin câte puțin, să-ți imaginezi ce se va întâmpla extraordinar? Să construiești, pas cu pas, cu perseverență, imaginea rezultatului dorit, a obiectivului realizat, a visului împlinit! Să pornești de la secvența finală a filmului glorios (despre orice ar fi vorba în acel film personal) și să derulezi înapoi, văzând fiecare lucru pe care-l vei face, cum îl vei face spre a ajunge la secvența finală. Să vezi... să auzi... să simți prin tot ce treci și nu te lași! Poți închide ochii ori de câte ori faci acest exercițiu. Se numește lucrul cu submodalitățile. Așa începe absolut orice dorință sau orice frică: cu ceea ce crezi că se va întâmpla și cu detalii din ce în ce mai multe din filmul respectiv. Filmul e unul fantastic de frumos (acțiune, comedie, romantism...) sau e o dramă, un horror, un film de groază. Groază care te pune imediat la pământ sau care te macină încet și sigur. Pentru că tu construiești această groază; tu ești și scenaristul, și regizorul.
Iar când așterni pe hârtie detalii, pași, mici obiective, planuri, ce ai făcut deja, ce mai e de făcut, ce n-ai făcut încă și trebuie să faci, lucrurile tind să ia tot mai repede o formă fizică reală. Fiindcă întărești motivația și dezvolți responsabilitatea, disciplina. Când scrii pe hârtie, când pui hârtia în fața ochilor o cât mai mare parte din zi, totul ia forma unui angajament din ce în ce mai serios față de tine. Și te trezești la un moment dat că ai reușit. După euforia succesului, ia-ți din nou puțin timp pentru a rememora traseul, pentru a-ți nota ce ai făcut, ce a funcționat, ce a fost nevoie să schimbi, ce s-a întâmplat de ai reușit. Când îți spui: "pentru că m-a ajutat X, de-aia", gândește-te CUM ai ajuns la X, cum de i-a venit lui X ideea să te ajute în mod optim! Pentru că faptul că te-a ajutat cineva tot de TINE a depins. TU ești persoana care l-a determinat pe X, cu un anume comportament, să te ajute. Nu mai crede în noroc, că nu există! Norocul tău ești întotdeauna TU!
În mințile noastre, toate sunt imagini, sunete, simțăminte, simboluri, sugestii, valori... Ține cont cu ce-ți hrănești mintea zi de zi! Ce-i dai să rumege, să prelucreze nonstop? Idei bune, salvatoare, creative, câștigătoare... sau griji, probleme, vinovați? Care crezi că e varianta câștigătoare dintre astea două?
"Un cuvânt și o imagine sunt simbolice atunci când implică ceva mai mult decât sensul lor evident și imediat. Au un aspect 'inconștient' mai larg, mai profund, care nu este niciodată precis definit sau complet explicat. În vreme ce mintea explorează simbolul, este condusă spre idei care se află dincolo de puterea de cuprindere a rațiunii." Carl Gustav Jung
Hai Sus! Atitudinea îți decide Altitudinea, știi deja! :)