Rudderless. Help me understand the silence

Din 2014, regizat de William H. Macy, cunoscut mai degrabă ca actor în roluri secundare.

Cu o poveste din care eu am înțeles un anumit detaliu (destul de important) abia în ultimul sfert al filmului. :) Vezi dacă tu te prinzi despre ce vorbesc văzând Rudderless. Poate nu sunt singurul. :)

Josh, un puști foarte trist, de 18 ani, moare în urma unui atac armat dintr-un campus universitar. Părinții săi erau divorțați, dar îl iubeau maxim amândoi. Tatăl (Sam) lucra într-o mare agenție de publicitate. După tristul eveniment, se scufundă din toate punctele de vedere: personal, social, profesional, financiar… Până ajunge să lucreze într-o agenție de… zidari. Și să doarmă pe un mic iaht, ancorat la marginea unui lac, hrănindu-se cu alcool și ușurându-se în apă, direct de pe marginea bărcii. Se lasă pradă disperării, punându-și, poate, continuu întrebarea: „de ce tocmai fiul meu?”

După doi ani, descoperă că Josh fusese un compozitor foarte interesant de muzică rock. Un rock alternativ, cu ceva punk, cu niște influențe Nirvana… Nici nu cred că e întâmplătoare paralela indirectă cu Kurt Cobain. De asemenea, Josh cânta. Voce și chitară. Se înregistra singur, sperând ca într-o zi să ajungă pe scene mari. N-a mai ajuns.

Filmul e despre inerția cu care un om se scufundă. Despre influență, despre ignoranță, despre frica și curajul de a te ridica din nou. Frica de succes e la fel de mare ca frica de eșec. Ți-e frică să nu cumva să reușești pentru că, după aceea, nu ai ști cum să gestionezi succesul, nu ai ști ce vor spune ceilalți…

Viața, indubitabil, îți dă mereu o a doua, o a treia șansă… Important este să o vezi, să o recunoști, să nu-i dai cu piciorul, preferând să rămâi în puterea nervilor care nu te ajută deloc.

Sam: Stii împuscaturile de la Universitate, de acum câtiva ani, când cineva a ucis sase tineri…?

Del: Da, stiu, esti tatal lui Sam, nu? Te-am recunoscut de când te-am vazut prima data. Mi-a luat un minut sa-mi dau seama de unde te cunosc. Te vazusem în ziare, la tv…

Sam: Deci, îmi stii povestea.

Del: Nu, nu îti cunosc povestea. Stiu doar ce am citit în ziare.

Într-o societate în care preferăm să ne informăm doar din ceea ce ne spun alții, să evităm contactul direct, privirea în ochi sau propriile experiențe, într-o societate în care preferăm să apreciem vânătoarea de senzațional cu orice preț, ajungem într-un punct unde nu mai există altceva decât vină. Toți devenim niște victime. Propriile noastre victime. Unii dintre noi, în al doisprezecelea ceas… sau în al șaselea… sau în al cincisprezecelea, alegem să deschidem ochii. Să facem declicul care ne redeschide viețile către ceva bun. Cei din jur pot contribui frumos; dar decizia e doar a noastră. Găsește-ți direcția. S-ar putea să nu fie foarte greu. Dar străduiește-te să o și păstrezi. Numai tu poți face asta pentru tine.

„Take a breath and count the stars.

Let the world go round without you.

If you’re somewhere you can hear my song

Sing along.

Close your eyes and count to ten.

Maybe love’s the only answer.

I will find a way to sing your song.

Just sing along.”

Sam începe să cânte piesele fiului. Să le cânte în fața altora, alături de niște puști. Și se oprește.

Categorii Articole

• Dezvoltare Personala
• Leadership
• Inteligenta Emotionala
• Oameni care motiveaza
• Inspiratie
• Metafore Terapeutice
• Filme despre Tine
• Carti Recomandate
• Inteligent Amuzant
• Fotografie
• TOATE