Dezvoltare Personala, Metafore Terapeutice
Îl știi? Dacă nu, te invit să citești textul de mai jos și să răspunzi unicei cerințe: realizarea unui clasament personal. Foarte simplu.
O experiență interesantă ar fi să faci acest test cu încă 2-3 persoane, simultan, dar fiecare în dreptul său, pe foaia proprie. Vei avea surpriza ca niciun alt rezultat să nu fie identic cu al tău! De ce? E încă o dovadă simplă că realitățile noastre diferă, că suntem unici (chiar dacă rude, prieteni foarte buni), că, în acest moment, reprezentăm exclusiv experiențele noastre de viață de până acum, că întotdeauna în spatele acțiunilor fiecăruia dintre noi stă măcar o intenție bună.
SAU: rezolvă acest test în compania a încă 2-3 persoane, simultan, fiecare pe foaia lui, fără să vă consultați în timp ce vă gândiți; apoi încercați să aduceți „clasamentul” la un numitor comun, să cădeți de acord asupra aceleiași ordini a personajelor. Reușiți? Ok, spune-mi și mie sincer, te rog, cum a fost, la ce rezultat ați ajuns.
Concluzia? NU există răspuns corect și răspuns greșit la acest test. Există doar un rezultat al înțelepciunii noastre, dar diferit de al altora. Și mai există, ce-i drept, o variantă de clasament la care cine ajunge se presupune că trece cu mai multă înțelegere prin viață, că depășește într-un fel pozitiv greutățile, fiidcă e ceva mai atent la momentul prezent. Ceea ce, mai devreme sau mai târziu, ar fi bine să învățăm cu toții. Și o facem!
Testul reprezintă mult mai mult decât o simplă povestioară englezească.
Abigail, Sir Thompson, Jonathan, Flynn si David sunt victimele unui naufragiu.
Abigail a împlinit 23 de ani si este logodita cu David, un tanar lord englez.
Sir Thompson este prieten din tinerete cu tatal lui Abigail si o cunoaste de cand s-a nascut.
Jonathan este un tanar gentleman, prietenul comun al lui Abigail si al lui David. Desi o iubeste pe Abigail, nu i-a spus niciodata.
Flynn este marinar cu experienta, a servit in marina militara, iar acum este navigator pe vapoare de mare tonaj.
În urma naufragiului, Abigail, Sir Thompson, Jonathan si Flynn au ajuns pe o insula cu vegetatie luxurianta, copaci, multe specii de pasari si mamifere nepericuloase.
David a fost aruncat de valuri pe o insula arida, alcatuita din stanci si sol vulcanic, aflata la doi kilometri si jumatate de insula pe care se afla ceilalti. Apa si hrana aflate in rucsacul sau ii permit sa supravietuiasca o zi si jumatate. Desi oceanul este agitat in aceasta zona, atmosfera este clara. Se poate vedea de pe o insula pe cealalta, iar cand vantul este mai calm, naufragiatii se pot si auzi. Asa a aflat Abigail ca David nu poate supravietui mai mult de 36 de ore. Dandu-si seama ca viata ii este in pericol, s-a hotarat sa-l salveze. I-a rugat pe Sir Thompson, Jonathan si Flynn sa inoate pana la insula vecina cu mancare si apa pentru David. Foarte repede a realizat că nimeni nu poate inota doi kilometri si jumătate prin oceanul agitat.
I-a rugat cu lacrimi fierbinti pe cei cu care se afla pe insula sa o ajute. Singurul care s-a oferit a fost marinarul Flynn. El i-a propus sa-i construiasca o pluta cu care sa-l aduca pe David. In schimbul acestui lucru, Flynn i-a cerut sa se culce cu el.
Suparata, a mers la Sir Thompson sa-i ceara sfatul. El i-a raspuns ca este sigur ca ea va face cea mai buna alegere.
I-a cerut sfatul lui Jonathan. In acel moment, Jonathan i-a marturisit ca o iubeste de multa vreme si ca ii va respecta alegerea!
In final, Abigail a acceptat oferta lui Flynn. Acesta i-a construit pluta, si-a luat „plata”, iar Abigail a pornit catre insula lui David. Ajunsa acolo, s-au imbratisat si s-au intors fericiti alaturi de ceilalti.
Dupa o saptamana, au fost cu totii descoperiti de catre membrii echipajului unui vapor de croaziera si imbarcati cu directia Bristol.
Pe drum, Abigail i-a marturisit lui David ca s-a culcat cu Flynn. David s-a suparat foarte tare si, in aceeasi zi, a rupt logodna cu ea. Jonathan si-a reafirmat sentimentele fata de Abigail si a cerut-o de sotie.
Abigail a acceptat si, la trei saptamani dupa ce au ajuns în Bristol, s-au casatorit. Sir Thompson si Lady Thompson le-au fost nasi.
Fă un clasament al celor 5 personaje în ordinea vinovăției lor. Începe de la primul loc, punându-l aici pe cel mai vinovat dintre toți. Și apoi, scrie-ți clasamentul la comentarii. Să dezbatem cu toții. :)