Un altfel de erou. Unul adevărat.

Eginald Schalttner s-a născut în 1933, la Arad. Etnic german, pastor lutheran în satul Roșia, de lângă Sibiu. Autor a trei cărți. Un OM… nici nu prea am cuvinte să-l descriu pe scurt. „Fabulos” mi se pare încă un cuvânt mic pentru cât de mare e acest om. Atâta înțelepciune n-am întâlnit de multă vreme… Și e un anonim, nu-l invită nimeni la tv, pentru că nu înjură politicienii, nu judecă lumea, nu e deloc nemulțumit de viața lui. Pe care și-a trăit-o inclusiv prin închisorile comuniste. Și ajută! Și ajută! Și tot ajută!…

„Este al 99-lea și ultimul preot la biserica sașilor din Roșia/Rothberg. În anii ’90, când au plecat sașii lui, 1.200 de suflete, s-a golit satul. El n-a plecat. I-au plecat rudele, familia. Au plecat soţia și fiica lui. I-a plecat o parte de suflet. Dar el a rămas.

Eginald Schalttner: De ce n-am plecat si eu? Pe mine Dumnezeu aici ma stie dupa nume, aici sunt multi oameni care au nevoie de mine si unii care ma iubesc. Le-am spus la televiziune în Germania: Dumnezeu, în România, este foarte ocupat! Aici, în Vest, voi v-ati planificat tot destinul, la voi nu sta Dumnezeu, ca se plictiseste, dar la noi are de lucru de nu-si vede capul! Am o deviza: Nu parasi locul suferintei, ci fa în asa fel încât suferinta sa paraseasca locul acela.

Bătrânul apreciază deopotrivă oamenii de orice naționalitate. A crescut între etnii, dă drept exemplu cele patru biserici de religii diferite din sat și admiră spiritualitatea românească – ortodoxia curată, de dincolo de administrația ei opulentă.

„Eginald Schalttner: Și le-am spus: dragilor, în România, Dumnezeu sta cu Ion si cu Gheorghe la masa, cum stau eu cu voi acum, poti sa pui mâna pe el! Este tangibil. Uitati-va cum în Moldova si Oltenia stau fântânile la poartă sa împarta apa, jumatate pentru el, jumatate pentru ceilalti. La voi nu vezi asa ceva. Iar bancutele la poarta, sunt doua, fata în fata, ca sa vina si vecinul la o poveste. E o deschidere spre celalalt. Am sa va rog sa va uitati la felul în care sunt construite bisericile noastre, cea ortodoxa si cea occidentala. Cea occidentala are o axa longitudinala care face cruce cu turnul de la intrare, are ca element central rastignirea, momentul sacrificului. Pe când biserica orientala are cupola, un punct central, si în jurul ei tot restul constructiei, iar când ridici privirea, vezi sus un Iisus înviat, senin. Ei au ca punct central învierea, speranta. Asta aduce România la sufletul Europei: mai multa credinta în viata!

Eginald Schalttner are acum un câine, o biserică, o casă plină de cărţi, o fată de rromi refugiată la el într-o noapte, după multe bătăi din partea familiei, o călugăriţă care ocupă camera dinspre apus a casei, o fotografie a femeii iubite care stă pe un scaun pliant undeva pe dealurile Europei, are părul alb și un baston în mână. E ea, iubirea de departe. Are două hărţi la intrarea în casă, mobilă de sute de ani, cărţi ale filosofilor germani în original, are musafiri din toată lumea, prieteni pe tot Globul. Are amintiri, are dușmani, are resen­timente, are răni. Are o Gârlă plină de rromi, un sat complicat, o istorie dureroasă în spate și o istorie dureroasă în faţă. Dar are. Are puterea de a merge împotriva curentului, de a recunoaște trecutul când alţii îl ascund, de a spune mi-e dor atunci când alţii tac, de a spune iubesc România, când nici românii n-o mai fac. De a spune așa a fost când mi-a fost frică și eram slab. Când pușcăria mi-a luat capul. Așa a fost.

Eginald Schalttner: Nu poti face nimic pentru ceilalti decât daca-i lasi sa îti atinga inima! Altfel, caritatea organizata, rece, nu valoreaza nimic! Organizarea înseamna moartea umanitatii! 

Eginald Schlattner primește vizitatorii de weekend. Vin cu sutele, cu autocarele, au numit asta „turism literar”. Îi invită în salonul lui, Carmen îi servește cu cafea și cozonac, le arată casa, construită în două etape, una veche de o jumătate de mileniu, alta de vreo 300 de ani, le arată pendula care merge de 200 de ani fără întrerupere. Le spune cât de special e locul, Transilvania, România, ce e cu el aici. Tinerii se uită la el, poate cred că e învechit, dar pe drum gândul le fuge tot înapoi: E tare bătrânul!

Scriitorul sas profită de pe urma acestui pelerinaj la el, unde mulţi vin ca la ultimul mohican. Scoţienii au venit să vadă cum dispare un popor, poporul de sași al lui Eginald. Au venit și politicieni, inclusiv ministrul de Interne german, Otto Schily. La vizita lui, Eginald a cerut să se facă drumul până în sat. Și s-a făcut. A știut că era cel mai bun moment ca să ceară asta. Și nu pentru el. Apoi a venit o suedeză care-i citise romanele, Annette Wicken. E pedagogă de meserie. A dus-o la plimbare prin Roșia, de jos, unde stau rromii și la sfârșit l-a întrebat: ea cu ce să ajute? Eginald i-a spus: ai putea să faci o școală? Și suedeza a făcut-o. E o școală Waldorf pentru rromi, are încălzire centrală, săli moderne, bucătărie și dușuri. Copiii se roagă să fie lăsaţi să și doarmă acolo. După școală, Annette și mai mulţi prieteni ai ei, împreună cu sătenii, au ridicat o clădire pentru grădiniţă. Are parchet, încălzire prin podea, dormitoare, sală de mese și în total, vreo 110-120 de locuri. Au și profesori instruiţi la București.”

Mi-am permis să reproduc destul de mult din ce am citit despre acest Om. Fiindcă am rămas realmente mut de admirație. Și foarte frumos scris! Reportajul integral, publicat în revista Sinteza și semnat de Ruxandra Hurezean, poate fi citit AICI. Merită, o spun cu mâna pe inimă!

Cam asta înseamnă deopotrivă spiritualitate, dezvoltare personală, știința pusă în slujba umanității și nu împotriva ei. Bătrânul e invitat acum să țină conferințe în cam toată Europa. Felul în care vorbește te cucerește.

În 2011, regizorul Radu Gabrea a făcut un film după una dintre cărțile lui Eginald Schalttner – „Mănuși roșii”.

Categorii Articole

• Dezvoltare Personala
• Leadership
• Inteligenta Emotionala
• Oameni care motiveaza
• Inspiratie
• Metafore Terapeutice
• Filme despre Tine
• Carti Recomandate
• Inteligent Amuzant
• Fotografie
• TOATE