Empatie


Dezvoltare Personală, Metafore Terapeutice

15-10-2015
Like 887

Ce înseamnă empatia? Înseamnă să-l înțelegi pe celălalt chiar dacă nu ești de acord cu el. Să-l asculți cu atenție, fără să-i întărești plângerile, ci ajutându-l să caute soluții.

De regulă, ascultăm, dar nu auzim. Ne punem atenția doar pe propria persoană și proiectăm convingeri, plăceri și neplăceri personale în celălalt. În loc să-i punem întrebări pentru ca el să găsească soluții, ceea ce l-ar face brusc să se simtă mai puternic, ne repezim să-i dăm sfaturi și să-l obligăm (prin atitudinea noastră) să le urmeze. Și pentru că nu el a găsit soluția propriei probleme, o va căuta de fiecare dată la alții. Va aștepta ca prietenul, vecinul, colegul, primarul, primul ministru, președintele țării să rezolve inclusiv ceva ce ar putea rezolva și singur.

Ce înseamnă empatia? Iată o povestioară scurtă și edificatoare.

Un preot, care locuia și slujea într-o comună de lângă oraș, se întorcea acasă cu trenul, după câteva zile de absență. În gară îl aștepta unul dintre enoriași.

„Ia zi, omule, ce mai e prin sat, cum a fost zilele astea?”

„Trist, părinte. Cu adevărat trist, ce să mai zic?… A venit o furtună de mi-a distrus casa de tot.”

„Vezi, omule? Nici nu mă miră”, spuse parohul neimpresionat, încruntându-se. „Îți aduci aminte că te-am avertizat în legătură cu felul tău de viață? Niciun păcat nu scapă nepedepsit.”

„Furtuna a distrus și casa ta, părinte”, a adăugat săteanul.

„Serios?!” se miră preotul pe moment. „Vai mie! Mă gândeam să-ți spun ție din nou ce-ai greșit și cum să nu mai greșești; la mine nu mă gândeam.”

Nu aștepta necazul pentru a-ți deschide cu adevărat mintea, ochii, inima către tot ce se întâmplă în tine și în jurul tău, deopotrivă. Întâmpină-i pe ceilalți cu înțelegere, cu susținere, cu dorința de a-i ajuta. Iar dacă nu-i poți ajuta, măcar nu-i răni, nu-i mai lovi și tu.



Taguri:
[academia de bine]   [ascultare]   [catalin stoica citate]   [empatie]   [furtuna]   [intelegere]   [hai sus]